Valori Iubire Înţelegere Tradiţie Onoare Respect

Înţelepciune pentru VIITOR

Valori Iubire Înţelegere Tradiţie Onoare Respect

 

Young Professionals Academy editia a III-a, prin proiectul Intelepciune pentru VIITOR s-a intalnit, sambata, 26 noiembrie batranii de la Complexul Socio-Medical “Sf. Luca”.

In  asteptarea zilei Nationale a Romaniei impreuna cu Young Professionals Club si Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret  am organizat sambata, 26 noiembrie 2011, intre orele 10-12, o vizita la batranii din Complexul de Servicii Socio-medicale „Sfantul Luca”, din Soseaua Berceni, nr.12, sector 4, Bucuresti.

Am fost primiti cu caldura de 32 dintre batranii centrului care ne-au pus sa promitem ca ne vom stradui sa ajungem la varsta lor si carora le-am multumit prin cateva randuri frumos asezate in scrisori in care indraznim, umil, sa le cerem sa ne scrie o poveste, povestea vietii lor, pana data viitoare cand vom reveni cu drag sa  impodobim impreuna bradul de Craciun.

Impreuna cu ambasadorea proiectului, doamna Doina Melinte, marea atleta a Romaniei, ne-am bucurat de frumusetea cantecelor noastre traditionale- Doamne nu uita de noi, Canta cucu bata-l vina, Andri Popa,  am intampinat sarbatorile de iarna cu colinde- O ce veste minunata, Trei pastori,  si am incheiat mandri prin Noi suntem romani si Desteapta-te, romane! Toate aceste cantece au sunat in acordurile de chitara si vocea lui Alexandru Porosanu, de la Benetone Band, si prin viola si orga Violetei de la Liceul George Enescu.

Multumim pe aceasta cale ambasadorului proiectului doamnei Doina Melinte, vicepresedintelui ANST Szell Lorincz pentru implicare, sponsorilor: Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti si AMWAY, partenerilor media: Lume Buna, Romania Pozitiva, Centruldepresa.ro si tuturor celor care au dorit sa ramana anonimi. Nu am fi reusit fara sprijinul acestor oameni mimunati sa ne ducem proiectul la bun sfarsit.

Proiectul „Intelepciune pentru VIITOR” nu se opreste aici, el continua pe blogul acesta (https://intelepciunepentruviitor.wordpress.com/), unde vor fi prezentate povestile culese sambata si lectiile de intelepciune desprinse din viata acestor batrani.

 

Cum in viata fiecaruia dintre voi exista batrani cu povesti pline de intelepciune, le puteti impartasi la adresa YPCIII@yahoogroups.com.

 

Gelozia – opusul iubirii

Omul cât trăieşte clădeşte ca o furnică, dar ce se întâmplă când o forţă de neînvins năruie tot încet încet? Am iubit şi eu cu toată fiinţa, dar lumea aceasta este una a antagonismelor. Există bine, dar există şi rău, putem vedea pacea, dar apare uneori şi răzoiul. Probabil că acum vă aşteptaţi să spun că în viaţă iubim cu pasiune, dar putem şi urî în aceeaşi măsură. Nimic mai greşit…Opusul iubirii este gelozia!

Vă spun acest lucru, din păcate, din experienţa mea. A trebuit să pierd 30 de ani din viaţă pentru a ajunge la această concluzie. Acest cancer al iubirii nu a iertat nici sentimentele dintre mine şi fosta mea soţie. În anul 1968, am ales să mă căsătoresc cu V. Era cea care îmi fusese alături în momentul de cumpănă al vieţii mele, când un ulcer duodenal m-a lovit pe neaşteptate. Niciodată, nimeni nu mai avusese grijă de mine într-un asemenea fel, dar această grijă maternă  s-a transformat, treptat, într-un coşmar. Avem două fete împreună, care ne-au dăruit 3 nepoţi, dar nici măcar aceste bucuriii nu au putut să înlăture gelozia bolnavă a soţiei mele.

Mare dreptate avea cel care spunea că gelozia este o boală, dar păcat că a spus-o incomplet – da, gelozia este o boală, dar este o boală incurabilă. Oricât încercam să-i aduc dovezi clare de iubire şi de fidelitate, ea tot nu avea încredere în mine, deşi niciodată nu-i oferisem vreun motiv ca să se îndoiască de mine.   Astfel, în 1989, nu am mai suportat şi în ciuda copiilor avuţi împreună am decis să divorţez, pentru că am vrut să încerc şi sentimentele frumoase ale vieţii. Mă săturasem de trăiri negative…Şi aşa s-a şi întâmplat, ne-a fost mult mai bine. Fiecare cu drumul lui, pentru mine era răsăritul, pentru ea apusul…

M.D., Centru de îngrijire Sf. Luca, 70 de ani

Unii pleacă, alţii vin…

Sunt penutimul copil la părinţi, al zecelea dintre fraţi. Eu şi cu fratele meu mai mic am fost făcuţi după întoarcerea tatălui meu din război. Când am crescut, am vrut să aflu un lucru ce mă măcina de mult timp – de ce au ales părinţii mei să mai aibă încă 2 copii când aveau deja 9? Tatăl meu mi-a răspuns la această întrebare prin înşiruirea mai multor evenimente petrecute în timp ce el era plecat în război.

Cu siguranţă, noi bărbaţii nu suntem capabili să înţelegem ce este în sufletul unei femei care îşi pierde copilul. Mama pierduse doi copii cât fusese tata plecat în război. Fratele meu mijlociu a murit de desinterie, iar sora mea cea mai mare a căzut din tei, culegând florile acestui copac. Mama mea a fost o sfântă…A rămas singură cu 11 copii şi cu o gospodărie mare de ţinut, dar cea mai apăsătoare era grija pentru ziua de mâine cauzată de război. Gândiţi-vă câte  femei ar mai face azi faţă unei asemenea presiuni?

Când s-a întors tata teafăr din război, mama cu un ochi râdea şi cu celălalt plângea. Era fericită că-şi revedea soţul, dar nu putea ascunde tristeţea cauzată de dispariţia celor doi copii. Când a văzut-o tatăl meu, cunoscând-o mai bine decât oricine în lumea aceasta, a întrebat-o cum i-ar putea alina durerea. Ştiţi ce i-a răspuns mama? Că vrea încă doi băieţi, pe unul să-l facă pădurar şi pe unul medic.

Dumnezeu i-a ascultat dorinţa şi a răsplătit-o pentru toate greutăţil îndurate – după doi ani avea în casă încă doi băieţi. Coincidenţă sau nu, eu am devenit medic, iar fratele meu pădurar. Oare de ce a vrut mama să mai aibă doi băieţi? Ca să umple golul lăsat de fraţii mei plecaţi prea devreme? Dacă acesta a fost motivul şi în ce măsură am reuşit să-i alinăm supărarea numai mama ştie. Cert este că ea ne-a făcut să ne simţim cei mai iubiţi copii din lume deşi mai avea încă 9 pe lângă noi…

G.C. Centrul de îngrijire Sf. Luca, 85 de ani

Eu am vrut să devin scriitor, destinul m-a vrut ofiţer

Nu vă daţi seama cât de norocoşi sunteţi că puteţi urma o şcoală şi chiar o facultate fără să aveţi vreo grijă. Părinţii voştri probabil îşi permit să vă susţină la studii, iar în zilele acestea nu mai reprezintă studiile în sine o problemă, ci ce veţi faceţi după ce le terminaţi.

Eu nu am putut să fac ce am visat de mic, şi ce bine că a fost aşa! Simţeam că vocaţia mea era să devin scriitor. Ţin minte şi acum cât de mult iubeam cartea lui Ion Creangă – Amintiri din Copilărie. Aveam numai două cărţi în casă – cea menţionată mai devreme şi încă o carte cu poezii de Mihai Eminescu. Acestea au fost lucrurile cele mai de preţ din copilărie. Le citisem de atâtea ori încât învăţasem  pasaje întregi din ele. Ce să mai, mă visam şi eu un jovial Creangă, sau un romantic Eminescu…Degeaba am vrut eu să devin scriitor, ce să fac dacă destinul m-a vrut ofiţer?

Să vă povestesc cum am ajuns eu ofiţer. Această decizie am luat-o sub impactul unei imagini care este şi acum atît de vie în amintirea mea. ..În clasa a opta, când mă întorceam de la şcoală într-o zi toridă de început de iunie, mama mergea spre oraş cărând pentru profesorii mei mai multe roade. Noi aveam 10 kilometri până în oraş. Nu ştiu de unde avea mama forţa să meargă pe jos până acolo sub povara alimentelor pe care trebuia să le transporte. Ne iubea tare mult şi a făcut eforturi mari ca să ne ţină pe toţi la şcoală. Nu înţelegeam de ce trebuie să ducă din rodul muncii noastre şi profesorilor. Ea spunea că sunt ca nişte părinţi pentru noi, iar dacă ei o duc bine o să ne înveţe mai bine carte. Cât de naivă şi de cinstită era săraca…

Sub impactul acestei imagini m-am decis să mă duc la liceul militar. Ştiam că acolo ei îmi dau mâncare şi mă îmbracă. Nu aveam nevoie de altceva. Vroiam să învăţ, dar în acelaşi timp nu vroiam să mai fiu o povară pentru mama.

Aşa am ajuns eu să fiu ofiţer…Acum când privesc retrospectiv la viaţa mea, mă bucur că destinul m-a dus pe acest drum. Această meserie mi-a adus numeroase satisfacţii. Cu timpul am descoperit un lucru – Pentru a fi scriitor trebuie să ai despre ce să scrii, iar dacă nu guşti din viaţă, nu ai anumite experienţe despre ce să scrii? Eu sunt de părere că un scriitor nu poate fi doar scriitor şi punct. Este ca şi cum în viaţă ai avea numai noapte şi atât. Noaptea fără ziuă nu poate exista. Te odihneşti, dar trebuie să treacă ziua, să faci efort ca să ţi se facă somn apoi. Credeţi că e aşa uşor cu inspiraţia asta?

Nu mai fiţi atât de raţionali, mai lăsaţi şi destinul să decidă pentru voi…

O.V., Centrul de îngrijire Sf. Luca, 81 de ani

Azi m-am hrănit cu înţelepciune!

Azi am ‘adoptat’ 3 bătrâni de la Centrul Sf. Luca, unde va avea loc evenimentul organizat de noi sambătă. Pot să vă spun sincer că aceşti oameni m-au inspirat de-a dreptu’. Cât de plăcut este să asculţi persoane care au ‘şcoala vieţii’ , persoane de la care poţi învăţa atât de multe lucruri…Dar mai ales, ce sentiment te încearcă în momentul în care aduci zâmbetul pe buzele unui vârstnic. Îl faci să se simtă important, prin simplul fapt că îl asculţi. Deşi a fost uitat într-un azil el încă este salutar pentru această societate, prin valorile şi tradiţiile pe care le transmite. 

Sper să vă fac părtaşi la experienţa trăită de mine astăzi prin următoarele relatări.

Ce poţi face în 10 minute?

Poţi să alergi 2 kilometri sau să te bucuri că eşti în sfârşit acasă şi îţi revezi părinţii după multe luni sau…

SAU poţi să întâlneşti întâmplător, în drumul spre casă cu trenul, un om. Cu părul grizonat, numărând ani mulţi, te aştepţi  ca el să fie un pic mai “mohorât” ca tine. Oare?

Dl. Min se aşază pe scaunul din stânga, lângă mine,  dornic să îmi spună, dornic să fie ascultat: este poet, dar nu urmează stilul idealismului, ci mai special, cenaclul literar al cărui membru este, i-a catalogat poeziile ca fiind satirice. Dl. Min nu îmi arată, ci îmi recită poeziile dumnealui, lucru de mult uitat in vâltoarea vieţii cotidiene. Confirm.  Satiră este ceea ce face dl. Min şi-l ascult în continuare cu mult drag: 10 minute, până la capăt de drum.

Aş vrea să pot să îl citez, fie numai şi trei versuri să pot să  vă scriu aici, dar am uitat. Ce mi-a rămas este bucată de înţelepciune: să fac haz de necazurile vieţii că altfel, citez, “ce ne mai rămâne”?

Zâmbesc şi-i multumesc domnului Min că a trecut, 10 minute, prin viaţa mea.

O alegere pentru o viaţă

„Vreau să mă mărit cu el! Simt că acesta este bărbatul sortit!” Cu aceste cuvinte încerca să-şi convingă tatăl să-i dea mâna bărbatului care tocmai o ceruse de soţie. Este uimitor cum îţi alegeai partenerul , cu care urma să-ţi petreci toată viaţa, numai pe baza unor prime impresii. Vă daţi seama ce ochi buni trebuia să aibă un om în acele vremuri? Era cea mai importantă decizie, care avea să-ţi marcheze întregul parcurs al vieţii. Spune L. că puteai să alegi fie cu inima, fie cu trupul. Cel mai bine să alegi cu inima, pentru că dacă există înţelegere doi oameni pot clădi adevărate castele, însă dacă cei doi soţi nu se înţeleg, tot ce au dobândit de la părinţii lor se năruie cât ai clipi sub presiunea neînţelegerilor.
Dar să trecem la povestioara acestei fermecătoare bunicuţe. Avea 17 ani când a venit la poarta ei, ca să o ceară de soţie un bărbat pe care îl cunoscuse numai de 1 lună de zile. Nu fusese o dragoste la prima vedere, ci mai degrabă o relaţie sinceră de amiciţie. Totuşi, L. văzută în faţa faptului împlinit a decis să devină soţia lui. Tatăl ei nu-l plăcea deoarece nu avea o situaţie materială prea bună, dar mai ales avea un handicap – îi lipseau 3 degete de la mână stângă. Cu greu şi-a convins tatăl, însă acesta a avut încredere în simţămintele fiicei lui. Ea şi-a dat seama că este un om ce o v-a respecta, un om cu onoare, dar mai ales un om care nu se fereşte de muncă. C. i-a înmuiat inima L. cu nişte cuvinte simple spuse din adâncul sufletului – L, dacă ne căsătorim, nu vom mai fi 2, vom fi 1. Şi ce conteză dacă un om nu are 3 degete, dacă are încă 2 mâini ale soţiei lui? Ştiu că eşti o fată cu inima curată şi blândă şi vreau să am o soţie ca tine! Ce impact au vut aceste cuvinte asupra L…Această scenă este păstrată atât de bine în amintirea ei.
Ochii ei nu au înşelat-o, nici inimia şi aşa a luat alegerea potrivită. Bărbatul cu care s-a căsătorit a fost un om mai mult decât harnic – a construit 9 biserici şi numeroase case. Şi ce satisfacţie simţi când ai plecat de jos şi ai realizat atât de multe. El spunea mereu tuturor că nu le-a construit singur, ci cu L. care îl aşteapta seara acasă, la poartă cu cei 2 copilaşi. Numai ei îi dădeau putere de a munci din zori şi până-n seară.
Când priveşte în urmă L. îşi aminteşte cu lacrimi în ochi de clipele minunate pe care le-a trăit alături de C. Din păcate el a plecat prea devreme de lângă ea, dar ea simte că cineva acolo sus veghează asupra ei şi are grijă de întreaga familie.
Astăzi, L. îi mulţumeşte destinului că a adus-o alături de un asemenea om, că a realizat foarte multe lucruri împreună cu aceasta. Spune ea, că cea mai mare realizare a lor sunt cei 2 copii, dar mai ales nepoţii. Dacă nu şi-ar fi luat viaţa în piept la 17 ani, astăzi eu nu aş mai fi existat şi nici nu aş fi putut să spun MAMAIE!

Învăţăminte:
1. Alege iubirea nu foloasele materiale, pentru că acolo unde este înţelegere, bunăstarea nu va întârzia să apară.
2. Luptă pentru ceea ce-ţi doreşti dacă simţi că merită cu adevărat.
3. Susţine persoanele importante din viaţa ta, pentru că dacă tu crezi în ele şi ceilalţi vor crede.

Povestea unui medic….

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea:

“Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata! Cata intelepciune!!… „

Caci, in fond, asa este dragostea adevarata, nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat.

Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au.

Proiectul Intelepciune pentru Viitor

Valori Iubire Înţelegere Tradiţie Onoare Respect

Împreună cu Young Professionals Club și Autoritatea Naţională pentru Sport și Tineret, noi, absolvenţii ”Young Professional Academy”, ediţia a III-a, am inițiat proiectul social „Înţelepciune pentru VIITOR” .

Dorim ca inițiativa noastră să fie un aport în societate prin realizarea unei schimbări pozitive în atitudinea tinerilor față de cei vârstnici. Noi preţuim înţelepciunea ascunsă în simplititatea şi frumuseţea experienţelor oamenilor care au scris istoria acestui popor prin poveştile vieţilor lor.

O primă materializare a acestui proict va consta în  organizarea unui eveniment în așteptarea Zilei Naționale a României alături de beneficiarii Complexului de Servicii Socio-medicale „Sfântul Luca”.

Majoritatea beneficiarilor este formată din persoane în vârstă, persoane cu dizabilități, persoane care nu au posibilitatea de a se întreține, dar sunt oameni care poartă în inimile lor iubirea, onoarea și o parte din tradițiile care au făurit trecutul României.

În cadrul acestui eveniment, împreună cu invitații noștri, vrem să le mulțumim bătrânilor din Centrul Sfântul Luca pentru amabilitatea și dragostea cu care ne împărtășesc poveștile și experiențele lor în cadrul unui spectacol de cântece şi colinde tradiționale româneşti, momentul muzical susţinut de copii grădiniței „Maria Ward” și de sunetul chitarei lui  Alexandru Poro .

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie 2011, între orele 10°°-12°°,  la sediul Complexului din Şoseaua Berceni, nr.12, sector 4, Bucuresti.

Beneficiarii proiectului ne putem numi noi toți, cei care participăm, pentru că vom dărui timp, înțelegere, respect și vom primi povață personală, un sfat înțelept și bucurie.

Impactul proiectului nostru vrem să fie unul pe termen lung. Astfel, rugăm tinerii care au luat contact cu o lecţie de viaţă dată de un vârstnic, să o posteze în acest mediu, pentru  ca noi toţi să putem învăţa din relatarea voastră. De asemenea, pe cei care nu au norocul de a avea în preajmă  persoane în etate,  îi încurajăm să adopte una din azilul în care ne desfăşurăm proiectul.

Haideţi să învăţăm de la trecut pentru a şti cum să ne clădim viitorul!